Premierul Dacian Cioloș a fost validat în unanimitate ca premier din partea PNL. Prim-ministrul Dacian Cioloș a declarat miercuri, după Consiliul Național al PNL, că nu intenționează să se implice în campania electorală pentru alegerile din 11 decembrie. 

“Am răspuns invitației lor pentru a le putea prezenta și putea susține ceea ce am propus și sper eu ca aceste idei să nu rămână doar pe hârtie, ele să se regăsească și în programele de guvernare pe care le vor propune în campania electorală. A fost modalitatea de a putea transmite aceste mesaje, pentru că, așa cum am spus, nu intenționez să mă implic în campania electorală sau să merg în campania electorală”, a spus Cioloș, după Consiliul Național al PNL.

El a arătat că nu este premierul unui partid. “Eu nu am venit aici să susțin persoana mea, cât să susțin niște lucruri pe care le-am propus și în care cred”, a precizat șeful Guvernului.

Cioloș a confirmat că va participa la mitingul liberalilor de duminică. “Este aceeași idee de a putea transmite aceste mesaje, de a explica ceea ce am pus pe hârtie. Cred că este o modalitate bună. Nu pentru a merge în campania electorală. Campania începe din data de 11 (n.r. — noiembrie)”, a adăugat Cioloș.

Premierul a precizat că nu există un contract cu PNL pe drepturi de utilizare a imaginii sale în campanie. El a spus că este de acord cu folosirea imaginii sale dacă aceasta este asociată cu ideile și platforma “România 100”.

Consiliul Naţional al PNL a validat miercuri, cu unanimitate de voturi, decizia Biroului Politic Naţional prin care Dacian Cioloş este desemnat candidat din partea liberalilor pentru funcţia de prim-ministru.

Consiliul Naţional a votat, de asemenea,  asumarea platformei “România 100” propuse de premierul Dacian Cioloş.

“Din acest moment, PNL intră în campanie cu trei elemente: candidaţii la nivelul fiecărui judeţ, platforma ‘România 100’ şi propunerea de premier – Dacian Cioloş”, a declarat secretarul general al Partidului Naţional Liberal, Ilie Bolojan.

Votul a fost dat în prezenţa premierului Dacian Cioloş.

„Scopul prezenței mele aici este să construim împreună un proiect care să dea o altă anvergură României. De ce am făcut această platformă? În acest an de guvernare, după ce în toamna anului trecut, mi s-a cerut să facem un program de guvernare pe un an, în contextul acela special, am preferat să ne concentrăm pe dorințele oamenilor. Am obervat că vorbind clar, cinstit și onest oamenilor am câștigat încrederea oamenilor.

Dumneavoastră ați luat decizii dureroase, aceea de a renunța la oameni care își dedicaseră viața partidului și ați hotărât să faceți acest pas, să puneți în față oameni noi, să aplicați criterii de integritate și în același timp să veniți cu idei noi. Aceste lucruri mă fac să cred că vom putea lucra împreună. Cred că foarte mulți oameni care și-au pierdut încrederea în politică ar putea fi aduși înapoi printr-un program bun.

Programul de guvernare vine din partea dumneavoastră, cei care mergeți în alegeri, dar dacă acel program de guvernare se suprapune pe setul de principii anunțat în Platformă, putem câștiga încrederea oamenilor. Cred că putem împreuă să demonstrăm faptul că se poate aplica democrația cu ajutorul partidelor, integrând și aceste principii cum ar fi lupta împotriva corupției, pentru a guverna pentru a pune în centru valorile unei munci oneste, o dezvoltare economică care să apară pe tot teritoriul țării și nu doar în anumite zone privilegiate.

Trebuie să beneficiem de creșterea economică a României, dar dacă nu facem asta responsabil, riscăm foarte mult”, a susţinut Cioloş în faţa liberalilor.

Advertisements